Despre business în construcții în vremuri de criză și ajutorul oferit de un program de EMBA

Ne-am trezit într-o joi de dimineață în altă lume. Cu străzi pustii, cu alte reguli, cu oameni cu spaime și frici pe care nu și le puteau imagina cu câteva zile înainte. Nimic nu mai era la fel nicăieri.

În construcții, de obicei,  nicio zi nu seamănă cu alta. Nimic nu este repetitiv. De data asta…habar n-aveam ce mai funcționează. Bursele cădeau peste tot, în Italia era o tragedie continuă, țările se închideau una după alta, transporturile internaționale se anulau pe rând, nu ne mai puteam baza pe nimic.

Și atunci ne-am întors la bază, la teorie pură, la lecții învățate, la cărți și la business case-uri din MBA. La școală, practic. Știam de la prof. Laura Mays că: “I should keep the airplane flying before everything” și de la prof. John Millar că: “The worst thing you can do is nothing”. Toți știm ca “elefanții se mănâncă pe felii”, important e sa știi să “feliezi” și asta am învățat la Tiffin University.

Nu știu de ce în prima parte a crizei îmi tot venea în minte acel business case “Death on Everest”, am reluat notițele și discuțiile de acum opt ani, de la clasă. Mi-am dat seama că ieșim din criza actuală cumva, cândva, dar cu siguranță ieșim doar dacă știm să comunicăm clar și curat. Și asta am făcut. Am comunicat cu colegii, cu clienții, cu furnizorii, am lăsat tot formalismul deoparte și am comunicat clar, direct și deschis.

A, era sa uit ce e mai important! Dacă după 8 ani de la absolvire, în genul ăsta de criză, un fost coleg de la MBA te sună și-ți spune: “Așa cum eu m-aș baza oricând să mă ajuți, să știi că și tu te poți baza oricând pe orice ajutor ai avea nevoie!”, înseamnă că ce s-a întâmplat acolo, la cursuri, în weekend-urile acelea lungi, a fost real și a avut un efect care o să dăinuiască mulți ani.