Florina Tănase, Senior Director, Legal and External Affairs în cadrul companiei Vodafone România și Daniel Mateescu, Chief Operating Officer și coordonatorul operațiunilor tuturor diviziilor TotalSoft, au absolvit în acest an programul Executive MBA al universității americane Tiffin University.
Programul Executive MBA oferit de Tiffin University în colaborare cu Universitatea din București, a presupus pentru cei doi proaspeți absolvenți efort, implicare, noi provocări, împărtășiri de idei și lecții învățate. La acest capitol, pentru Florina Tănase cea mai importantă lecție de viață a fost: “People matter! Pentru mine programul a fost și o reamintire a faptului că indiferent câtă școală facem și indiferent de business title-ul pe care îl dobândim, diferența o face întotdeauna calitatea umană. Tratează-ți angajații, superiorii și partenerii așa cum iți dorești și tu să fii tratat și atunci lucrurile vor merge simplu și corect!”
Opțiunea lui Daniel Mateescu pentru o astfel de experiență academică a venit ca un pas firesc în carieră. „Consider că participarea la Tiffin Executive MBA a venit la momentul potrivit. Aveam deja o experiență de mai mulți ani în management, iar programul Tiffin EMBA a avut rolul de a sedimenta informația și de a valida anumite cunoștințe”, explică Daniel Mateescu, care se poate lăuda cu o experiență profesională deosebită acumulată în cei 15 ani petrecuți în cadrul companiei TotalSoft.
Din poziția pe care o deține în cadrul Vodafone România, Florina Tănase cooordonează activitățile de legal, compliance, regulatory, responsabilitate corporativă (CSR), relații publice și pe cea de corporate security. Este lesne de înteles de ce organizarea timpului a fost una din preocupările principale atunci când a luat decizia de a urma Tiffin EMBA. „Am realizat că week-end-urile mele pentru următoarele 21 de luni vor fi alocate preponderent mersului la școală”, povestește Florina Tănase.
În pofida programului de lucru extrem de încărcat care se împarte între activitatea companiei și activitatea fundației Vodafone, Tănase a luat decizia de a urma un Executive MBA. În acest context, sprijinul moral oferit de colegii din cadrul programului a fost esential. „Profit de ocazie pentru a-i mulțumi lui Mihai Tărniceanu, Senior Manager, Regulatory Affairs în cadrul Vodafone România și absolvent al aceluiași program, pentru susținerea constantă pe care mi-a acordat-o de-a lungul programului. De altfel, unul dintre ingredientele cheie ale acestui program sunt colegii, care aduc valoare prin împărtășirea de experiențe, dar mai ales prin susținerea reciprocă”, recunoaște Tănase.
Tiffin Executive MBA este o experiență academică, dar și un mod de a cunoaște oameni, idei și strategii noi. „Pe lângă profesorii excelenți și cursurile interesante, experiența a fost plăcută și pentru că s-a creat un grup de colegi cu aceleași principii, ambiții și viziuni. Este un grup care, deși cursurile s-au terminat, a rămas la fel de solid și sper să rămână la fel în viitor. Am cunoscut oameni frumoși, printre care m-am simțit ca acasă”, povestește Daniel Mateescu.
Florina Tănase a fost plăcut surprinsă să descopere în cadrul programului profesori care ies din clișee și care, cu lejeritatea specific americană, împărtășesc nu doar cunoștințe teoretice, ci și evenimente concrete care le-au marcat evoluția profesională și personală.
“M-au marcat cursurile domnului profesor John Millar. <Let me put on my surprise face> spunea dumnealui adesea. Acesta a devenit, cel puțin pentru mine, un mod de poziționare în fața situațiilor neașteptate cu care mă confrunt de multe ori în plan profesional”, mărturisește Florina Tănase.
Tiffin Executive MBA este un program de educație managerială ce se adresează managerilor din middle și top-management cu așteptări foarte clar demarcate în ceea ce privește evoluția lor profesională și personală după finalizarea studiilor. „Un astfel de program îți influențează caracterul și ți-l schimbă într-o mare măsură. Cred că impactul cel mai mare se reflectă în modul mult mai analitic și mai clar de gândire”, explică Daniel Mateescu.
Un alt secret al reușitei programului constă în „validarea cunoștințelor” după cum se exprimă Daniel Mateescu și capacitatea de a dezvolta abilități pe care studenții și le-au însușit în anii de activitate profesională. „Două dintre cele mai importante abilități se referă la gândirea strategică și identificarea sănătății unei companii doar pe baza rapoartelor financiare”.
La sfârșitul unui drum plin de provocări, dar și de reușite, Daniel Mateescu recomandă ca accesarea și parcurgerea unui program de MBA să fie privite din mai multe unghiuri. „Pe de o parte este importantă experiența în management a aplicantului, aș spune chiar vitală, planul lui de carieră precum și deschiderea către un mediu de lucru internațional. Trebuie să ai disponibilitate să înveți, pentru că este destul de solicitant și să îți sacrifici mare parte din timpul liber. Consider însă că este un efort care a meritat.”
Articol apărut in Wall-Street.ro