4shared
  • Română
  • English

Şcoala americană de MBA, Tiffin University, aniversează 15 ani de excelenţă în educaţia managerilor de top

Programul oferit de Tiffin University US în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti aniversează 15 ani de activitate pe piaţa din România.
Peste 350 de studenţi şi absolvenţi ai şcolii de afaceri americane au beneficiat de pregătirea excepţională a corpului academic, structura practică a cursurilor, dezvoltarea abilităţilor de lider, de muncă în echipă şi de eficientizare în luarea deciziilor, având la bază analiza studiilor de caz.
Toate aceste lucruri au făcut ca programul Tiffin Executive MBA să fie recunoscut atât pe plan naţional, cât şi internaţional, fiind considerat un formator de oameni de afaceri care deţin reale abilităţi manageriale şi un nivel ridicat al cunoştinţelor.

Ocupă locul 1 în topul programelor de MBA/EMBA conform clasamentului realizat de Ziarul Financiar în anii 2016, 2013 şi 2011;

Acreditat de către trei instituţii academice cu prestigiu din S.U.A., una din Europa şi la nivel local de ARACIS;

Din cei 350 de studenţi si absolvenţi, 63% ocupă poziţii de top management, 17% ocupă poziţii de middle management, iar 20% dintre ei sunt antreprenori.

Studenţii selectaţi au parte de expertiza unor profesionişti americani cu recunoaştere internaţională, programul oferind o ancorare solidă în realitate, răspunzând nevoilor de perfecţionare ale celor care provin din segmentul de top şi middle management, cât şi antreprenorilor dornici să îşi îmbunătăţească performanţele manageriale.

Conform statisticilor, domeniile predominante din care studenţii provin sunt: Business Services – 18%, IT – 16%, Pharma – 15%, FMCG & Retail – 14%, Construction – 9%, Financial – 8%, Telecom – 5%, Automotive – 5%, Machinery & Equipment – 4%, Education – 3%.

De asemenea, din datele şcolii de afaceri reiese faptul că majoritatea absolvenţilor de Executive MBA fac schimbări în viaţa profesională încă din timpul programului sau în primii 2 ani după absolvire.
În urma studiului realizat de Tiffin University, 65% din absolvenţii programului din ultimul an au luat decizii cu un impact major asupra activităţii lor profesionale sau al companiei în care îşi desfăşoară activitatea. Dintre aceştia, 30% au avansat în carieră, 40% şi-au schimbat locul de muncă, iar 30% din manageri au devenit antreprenori.

Executive MBA-ul oferit de Tiffin University este pe primul loc în topul celor mai performante programe de educaţie managerială de pe piaţa românească şi este recunoscut de ani buni drept cel mai bun program de EMBA, adresându-se elitelor din zona business.

Efortul şi munca depuse pentru a face acest program cel mai bun program de EMBA în România a fost scopul principal pentru noi toţi şi ne străduim să ne ţinem promisiunea de a oferi o experienţă de studiu excepţională” spune Laura Mays, Director pentru Programe Internaţionale în cadrul Tiffin University.

Spre deosebire de alte MBA-uri, dincolo de programa standard, sunt luate în considerare necesităţile fiecărui student. Profesorii, americani cu toţii, profesionişti care au dat dovadă de excelenţă academică, susţinuţi de experienţa internaţională într-un număr vast de industrii, împărtăşesc studenţilor nu numai cunoştinţele lor de business, ci şi experienţele lor de viaţă.

La Tiffin University, standardele academice superioare altor şcoli de afaceri conduc la excelenţă, prioritate majoră pentru orice mediu de business. Studenţii noştri învaţă să-şi asume mai mult decât cred că pot face pentru a putea să îşi descopere adevăratul potenţial.” a declarat Roxana Farrugia, Directorul Programului Tiffin Executive MBA în România.

Programul Executive MBA se întinde pe o perioadă de 21 luni şi conţine 18 cursuri cu desfăşurarea acestora în week-end; pentru fiecare curs sunt alocate trei week-end-uri în clasă, iar între cursuri există o pauză de patru săptămâni. În total sunt 27 de week-end-uri de studiu în clasă.

La finalul programului, absolvenţii vor primi diploma Executive Master in Business Administration oferită de Tiffin University, dar şi o diplomă de Master în Administrarea Afacerilor, oferită de Universitatea din Bucureşti.

Despre Tiffin University

Tiffin University promovează tradiţia calităţii ce are la bază un istoric de peste 125 de ani, timp în care a dezvoltat un portofoliu variat de domenii academice, studii universitare, postuniversitare şi activităţi extracurriculare. Succesul în piaţa românească este întărit de colaborarea din 1999 cu Universitatea din Bucureşti. Din 2002, Programul Tiffin Executive MBA la UB a fost recunoscut drept unul dintre cele mai performante programe. În acest context, Tiffin University îşi propune să îşi păstreze şi să îşi îmbunătăţească standardul de calitate oferit în programele de educaţie managerială, cu convingerea că, în acest fel, aduce un aport consistent în ceea ce priveşte creşterea calităţii în zona de management a companiilor private şi publice din România.

Articol apărut în Wall-Street.ro