4shared
  • Română
  • English

Lideri de succes într-o lume aflată în schimbare cu Mădălina Pangrate, Industry Manager, Google România

Într-o lume care se schimbă într-un ritm alert, definiţia liderului a căpătat noi valenţe, iar abilităţile necesare pentru a conduce echipe, sau chiar afaceri s-au schimbat. În noul normal, pentru a deveni un lider de succes, profesioniştii trebuie să-şi adapteze abordarea.

Mădălina Pangrate urmează profilul managerului care se dezvoltă internaţional şi în România, însă alege să rămână în ţară ca să producă un impact pozitiv aici. Mădălina lucrează la Google de 7 ani şi de curând a fost numită Industry Manager Google România. După un internship în echipa de marketing a Google, a plecat în Dublin pentru experienţa internaţională şi s-a întors să digitalizeze companiile din România.

A finalizat programul Tiffin Executive MBA la 28 de ani, într-o medie de 38 de ani a absolvenţilor, fiind una dintre prezenţele energice şi driver al cohortei din care a făcut parte.

Experienţa Mădălinei în Digital Marketing va completa în curând curriculum-ul de Marketing al Tiffin University, participând din această toamnă, ca guest speaker în cadrul programelor de licenţă, Bachelor of Business Administration.

La începutul acestui an aţi fost numită Industry Manager la Google România. Ce responsabilităţi noi aduce această poziţie şi cum le gestionaţi?

Am lucrat dintotdeauna în consultanţă pentru digitalizarea companiilor. În rolul anterior la Google lucram îndeaproape cu agenţiile de media şi digital, pentru clienţii lor, iar acum obiectul consultanţei este direct adresat companiilor. Scopul meu este acela de a le ajuta să se dezvolte în termeni de cifră de afaceri şi profit, folosind instrumentele digitale oferite de Google.

Companiile cu care colaborez acum activează în domeniile telecom, retail şi pharma. Pentru toate aceste industrii, oportunitatea de digitalizare a reprezentat, în ultimii ani, extinderea în piaţă, atragerea de clienţi noi şi fidelizarea celor existenţi.

De obicei, marile corporaţii acordă beneficii substanţiale angajaţilor care fac dovada absolvirii unui program de Executive MBA. Se numără şi gigantul Google printre ele?

Suntem încurajaţi să ne dezvoltăm profesional şi să urmăm cat mai multe cursuri sau specializări, unele susţinute financiar (total sau parţial) de către companie, şi consider că este natural să fie aşa, pentru că acel “know-how” se întoarce în companie. Din punctul meu de vedere, acesta este un mare beneficiu pe care îl oferă compania. Si apoi, a fi Googler înseamnă a fi un avid căutător de informaţie, a fi curios.

Odată ce treci printr-un MBA, un program intensiv de formare de 2 ani de la o universitate de top, vei aplica fără îndoială şi în business ceea ce ai învăţat. Pentru că eşti expus la varii perspective ale colegilor, ai contact cu diverse industrii şi diferite roluri şi poate cel mai important, în opinia mea, ai acces la studii de caz cu probleme reale, la care nu există neapărat soluţii corecte sau greşite, ci contează mai mult modul de abordare şi argumentare pentru situaţia dată, în funcţie de context.

Care au fost motivele întemeiate pentru a urma un program de EMBA?

Pentru mine au contat nevoia de specializare, modelul de studiu american şi colegii.

Am terminat un liceu cu profil mate-info, am studiat Comunicare la Universitatea din Bucureşti şi am făcut specializări în Marketing şi Digital, prin urmare alegerea unui Executive MBA în General Management a fost cât se poate de firească. Rolul meu presupune să lucrez cu cele mai mari companii din România şi am considerat că acest EMBA îmi completează cunoştinţele şi în celelalte domenii conexe de business: finance, HR sau contabilitate, cu care nu avusesem neapărat contact aprofundat până atunci.

Faptul că programul este construit pe un model de studiu american (diferit faţă de modelul european în care am studiat anterior), mi-a stârnit curiozitatea şi dorinţa de a învăţa de la profesori care aveau experienţă practică în business şi care au venit în România special pentru noi.

Executive MBA-ul cuprinde 14 cursuri. Primeşti o biografie foarte bogată de studiat înainte de cursuri şi pentru că nu există examene, fiecare curs se finalizează cu lucrări individuale şi  proiecte de grup. M-a ajutat că accentul s-a pus mai degrabă pe interacţiune la clasă, argumentarea şi creativitatea temelor alese, modul de lucru în echipă şi dinamica grupurilor, decât pe număr de pagini scrise, ore bifate sau examene susţinute.

Care sunt principalele idei cu care rămâi după absolvirea programului de EMBA şi cum se reflectă acestea în activitatea profesională?

După absolvirea programului, pot să spun că perspectiva prin care mă uit la un business ajunge acum să fie completă. În munca mea, iau acum în considerare şi înţeleg aprofundat situaţia financiară a unei companii, loialitatea angajaţilor, pregătirea care există sau nu într-o companie pe partea tehnologică sau din perspectiva digitalizării. A avea abilitatea de a anticipa deciziile de business ale unei companii internaţionale sau ale unei afaceri din piaţa locală este un alt lucru pe care l-am exersat şi perfecţionat prin intermediul programului.

De asemenea, această experienţă m-a ajutat să realizez cât de valoroasă este expunerea către o varietate foarte mare de modele de business pe care o am la Google. A fost un “aha-moment” important în care am conştientizat nivelul ridicat de profesionalism al companiei în care lucrez, mai ales în domeniile preferate de mine: Marketing, Leadership, Product sau Management.

Totodată, sunt recunoscătoare că am avut colegi de la care am învăţat mult, iar discuţiile cu ei au generat uneori noi idei de business şi parteneriate. Am petrecut câte 3 weekenduri pe lună împreună în lunile de studiu. Timpul acesta ne-a adus mai aproape, ne-au crescut ca oameni şi profesionişti în domeniile noastre.

Articol aparut in Ziarul Financiar